Prefectul Capitalei nu prelungește starea de alertă în Sectorul 1
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că nu va prelungi starea de alertă în Sectorul 1, cerută de primarul Clotilde Armand, pentru că situația din teren arată că salubrizarea este, în acest moment, bună și nu se mai impune o asemenea măsură.
„Situația din teren arată că salubrizarea în acest moment este bună și nu se impune prelungirea stării de alertă”, a spus, luni, prefectul Capitalei, Alin Stoica.
Acesta a precizat că a avut o discuție și cu Primăria Sectorului 1 și cu Romprest și urmează ca în două zile acestea să se prezinte cu un plan care să asigure continuitatea serviciilor de salubrizare pe termen lung.
„Sper că ambele părți sunt conștiente de importanța pe cre acest lucru o are pentru cetățenii Sectorului 1”, a mai spus Alin Stoica.
Prefectul speră că prin neprelungirea măsurii nu se va ajunge la situația de acum o lună.
„Societatea a dat asigurări că are capacitatea necesară să continue. Evident că situația este sub monitorizare”, a precizat Stoica.
Primarul Clotilde Armand a convocat Consiliul Local pentru Situații de Urgență Sector 1, duminică, iar în cadrul ședinței s-a aprobat prelungirea stării de alertă în sector. Hotărârea a fost trimisă către Prefectura București.
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026