Predoiu, procurorilor DNA: Să acordăm atenție și oligarhiei administrativ-financiare
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că procurorii DNA ar trebui să acorde atenție și zonei „de oligarhie administrativ-financiară”, fiindcă există corupție favorizată de acte de corupție administrativă, în special în zona vamală.
„Vă rugăm să aveți în vedere și zonele care au impact pe bugetul de stat, care temporar suferă pentru că se practică în contuinuare pe scară largă evaziunea fiscală și ea e însoțită, invariabil, de corupție. În general, când am vorbit de DNA de-a lungul anilor atenția s-a concentrat pe mediul politic și era și firesc, dar ce se constată și constat e că trebuie să acordăm în egală măsură atenție unei zone pe care aș denumi-o de oligarhie administrativ-financiară, adică o serie de funcție din aparatul administrativ de stat care sunt ocupate ani de zile de aceleași persoane, iar unele dintre ele capătă sentimentul impunității”, afirmă ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, la prezentarea raportului DNA.
El menționează că „sunt date, informații certificate de instituții ale statului că avem acolo corupție, evaziune fiscală favorizată de acte de corupție administrativă, în special în zona vamală, în zona fiscului în general, oriunde se manipulează bani și valori financiare”.
„Cred că trebuie să ne preocupe în aceeași măsură, cel puțin, așa cum în mod firesc trebuie să ne preocupe corupția politică. Și corupția administrativ-financiară e la fel de gravă”, încheie Predoiu.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026