Praktiker România: vânzări de 23 milioane de euro în primul trimestru
Rețeaua de tip do-it-yourself Praktiker a înregistrat în primul trimestru al acestui an vânzări de 23.1 milioane euro, iar luna martie a adus o ușoară îmbunătățire a vânzărilor.
Conform oficialilor companiei, în prima parte a acestui an s-a înregistrat o stabilizare a vânzărilor înregistrate atât pe piața locală, cât și la nivel de grup. Măsurile de eficientizare a operațiunilor, implementate anul trecut, au contribuit semnificativ la frânarea scăderii vânzărilor, compania reușind să își îmbunătățească profitabilitatea și să își reducă pierderile la nivelul diviziei internaționale, din care face parte și business-ul din România.
“Urmărim o consolidare a poziției deținute de companie în România, dar și o aliniere a strategiei de business la realitățile curente ale pieței”, declară Michael Krahn, country manager Praktiker România.
Cu toate că vânzările grupului în Germania au cunoscut o creștere de 3,7% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, contextul economic dificil de pe celelalte piețe pe care Praktiker este prezent a afectat rezultatele diviziei internaționale a companiei. Evoluțiile negative ale cursului valutar au contribuit cu o treime la scăderea vânzărilor internaționale ale grupului.
Compania își propune o abordare diferențiată a business-ului în diferitele țări în care este prezentă și o adaptare a strategiei în funcție de specificul pieței. “Un astfel de model a fost deja implementat în Germania, cu rezultate favorabile care s-au tradus printr-o creștere a vânzărilor. în Germania, Praktiker a mizat pe o repoziționare și o restructurare a operațiunilor și a liniei de produse, iar modelul acesta va fi probabil adaptat și implementat în celelalte țări în care compania are operațiuni”, declară Michael Krahn, Country Manager Praktiker România.
Grupul Praktiker continuă investițiile în extinderea rețelei, două noi magazine fiind deschise la începutul acestui an, în Polonia și Grecia. La sfârșitul primului trimestru, divizia internațională a Grupului Praktiker opera 111 magazine, cu trei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. România este țara cu cele mai multe magazine ale diviziei internaționale Praktiker (27), urmată de Polonia (25) și Ungaria (19).
În 2012, Praktiker aniversează 10 ani de la intrarea pe piața din România, prilej cu care a lansat campania de comunicare integrată “Idei de 10”, care își propune să încurajeze creativitatea românilor și să premieze ideile inedite de DIY.Praktiker, cu o ofertă de peste 40.000 de produse, are în România un nivel de notorietate de peste 97%, operând 27 magazine în 23 de orașe din țară.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026