Povestea uneia dintre cele mai importante femei de afaceri din România. Cum a construit aceasta de la zero o super afacere pe care anul trecut a vândut-o unei comapnii străine
Carte de vizită: ►Doina Cepalis deține o diplomă de licență în economie, acordată de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași și, după terminarea studiilor, a fost contabil la două firme. ►La 29 de ani…
Carte de vizită:
►Doina Cepalis deține o diplomă de licență în economie, acordată de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași și, după terminarea studiilor, a fost contabil la două firme.
►La 29 de ani a participat la înființarea a patru societăți pe acțiuni: Moldova SA, Siretul SA, Casa Romașcană SA și Favorit SA, toate desprinse din Întreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Alimentare și Alimentație Publică Roman, deținând funcția de director economic, iar apoi pe cea de director general și administrator până în 2000 la Moldova SA.
►După o experiență antreprenorială în domeniul textilelor, care s-a soldat cu un faliment, a pus bazele companiei Te-Rox Prod, lansată în aprilie 2007.
CITITI AICI POVESTEA DOINEI CEPALIS
-
Grupul german E.ON, prezent și în România, confirmă estimările pentru 2026 și mizează pe un profit net ajustat de 2,7-2,9 miliarde euro, având în plan continuarea investițiilor în infrastructura energetică a EuropeiActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026