Povestea unei tinere din Slatina care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planetei. Afacerea ei face acum peste 100 de milioane de lei
100 Cele mai puternice femei din business: DIANA CÎTU, CEO, RecicladăOR Cifra de afaceri (2022):+ 126 mil. lei / Număr de angajați: 40 Și-a petrecut copilăria la Slatina, unde a făcut și studiile preuniversitare. Ajunsă la București, pentru a urma…
100 Cele mai puternice femei din business: DIANA CÎTU, CEO, RecicladăOR
Cifra de afaceri (2022):+ 126 mil. lei / Număr de angajați: 40
Și-a petrecut copilăria la Slatina, unde a făcut și studiile preuniversitare. Ajunsă la București, pentru a urma cursurile ASE-ului, a început să și muncească; de la vârsta de 18 ani a înțeles ce înseamnă răspunderea pentru acțiunile proprii și a simțit pe propria piele „grija zilei de mâine”. Profesorii de la ASE i-au sporit interesul pentru business și motivația de a dezvolta ceva pe cont propriu. Protejarea mediului înconjurător, politicile de sustenabilitate și economie circulară au devenit preocuparea sa principală.
A înființat prima companie în acest domeniu în urmă cu opt ani, pornind cu trei angajați; acum, echipa depășește 40 de oameni. În plan personal, se declară o femeie împlinită, fiind mamă și soție. „Credința în Dumnezeu și munca susținută au fost esențiale pentru ceea ce sunt astăzi și sunt hotărâtă să păstrez aceste valori în viitor.”
„Am simțit dintotdeauna dorința de a clădi, de a pune cărămizi una peste alta. Când te apuci de sport după o lungă perioadă de pauză (și motivată, în cazul meu, de nașterea celor doi băieți ai mei), deși la început îți este greu să intri într-un ritm, observi apoi că îți dorești din ce în ce mai mult, că vrei mereu să depășești ștacheta zilei precedente. La fel și în parcursul profesional. Orice ștachetă la care am ajuns m-a făcut să îmi doresc să ajung la următoarea. Am această ambiție și, recunosc, îmi place provocarea de a evolua.”
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026