Povestea tinerei recunoscătoare cancerului

 Acum, este primul patient coach din România, s-a certificat ca tehnician nutriționist și lucrează la clinica la care a fost diagnosticată cu cancer, Dona, și la clinica de medicină integrativă Quantum Therapy, dar organizează și cursuri de pilates. „Tot timpul am fost proactivă și orientată spre lucrurile noi, m-au atras mereu provocările”, povestește ea. Originară din Alexandria, a studiat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a început să lucreze încă din primul an de facultate, când propunea Ambasadei Marii Britanii crearea unui internship care nu exista, dar  la care își dorea să participe. A lucrat mereu, evoluând de la făcutul de copii Xerox la Ambasadă, la un post în „corporație”, la Oracle. A trecut prin funcții de marketing, de comunicare, de organizare evenimente (a organizat inclusiv conferința din domeniul energiei ce l-a avut personaj central pe Gerhard Schroeder); de acolo a plecat la Tarus Media, unde s-a axat pe organizarea de conferințe medicale internaționale. „Din 2009 până în 2013 am lucrat încontinuu, indiferent că între timp am fost însărcinată și am născut; doar pentru că îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam și aveam o dorință de validare, de recunoaștere a ceea ce fac, pe care o avem cu toții.” Ajunsese ca în anul IV de facultate avea trei joburi, se trezea la 5 dimineața și lucra de luni până duminică pentru a putea învăța și pentru facultate, unde voia să fie iarăși printre cei mai buni. Apoi, când a născut, a vrut din nou să se întoarcă la muncă fiindcă îi plăcea foarte mult ceea ce făcea. „La 5 luni după nașterea fetiței mult, mi-aduc aminte că am plecat la Bruxelles la o conferință.” Uitându-se în urmă spune că, în timp, a intrat într-o horă pe care nu a mai știut să o gestioneze. „La birou ți se pun tot mai multe lucruri în cârcă, dacă tu ești bun și arăți că poți să le faci, atunci ți se pun și mai multe, iar banii, chiar dacă-i primești, poate n-ai timp să-i folosești. Nu te învață nimeni să-ți generezi în primă fază timp pentru sănătatea ta, pentru a crea lucrurile dintr-o stare de sănătate și echilibru.”Spune că la vremea aceea aceste aspecte nu reprezentau o prioritate și, spre finalul anului 2012, după câteva momente dificile pe plan personal, ajunsese la epuizare totală. „Aveam ceea ce se numește chronic fatigue syndrom – sindromul oboselii cornice, sindromul colonului iritabil etc., dar singurul lucru care mă deranja pe atunci era acneea.” În plus, avea două zone pe brațe care se activau la stress – „Stăteam și mă scărpinam pe brațe în timp ce vorbeam cu oamenii”, spune ea reproducând gestul de atunci. În septembrie 2013 simptomele se agravaseră, stresul de la muncă se răsfrângea asupra relațiilor de acasă, se simțea tot timpul obosită și orice lucru pe care trebuia să îl facă era copleșitor. A simțit nevoia unei schimbări și s-a angajat la Oracle în echipa de presales, unde programul era de la 9 la 6. La 6 luni după, a fost diagnosticată cu cancer. „M-am gândit că este o idee bună pentru oamenii ca mine, care nu și-au înțeles lecția deloc și care nu au apucat să facă o schimbare din timp.” Cosmina Grigore a avut 10 operații, iar doar până să primească acel diagnostic avusese 6, dintre care una pe coardele vocale: „Fumam foarte mult, meniul zilei erau țigările și cola, iar corpul meu se strica atunci când eu avea cea mai multă treabă sau când aveam niște deadline-uri”. Spune că a ignorat cu desăvârșire faptul că era răcită tot timpul, că tușea și că avea coardele vocale iritate, iar la un moment dat, fiindcă nu mai putea să vorbească, a ajuns la spital (2006-2007). După operație, timp de trei luni nu a vorbit și a trecut prin reeducarea coardelor vocale – dar apoi s-a întors la același stil de viață. Astfel, „Când a venit cancerul, unul din gânduri a fost sincer, Doamne, îți mulțumesc, este o idee foarte bună; măcar de de frica recidivei, poate te ții de treabă”.

În acel punct, a renunțat la jobul de la Oracle și și-a redefinit prioritățile. „Îmi doream să pot să mă bucur mai mult de viață, dar asta nu înseamnă să stai zen și să nu muncești. Am făcut schimbările acestea de frică că nu să apuc să trăiesc.”De atunci, spune că scopul principal a fost să aibă o existență cu sens, iar de aici a venit următoarea întrebare – Cum pot fi de ajutor?”.

Iar dacă acum spune că nu are timp, acest timp implică faptul că în ziua respectivă a avut timp pentru ea, să mănânce, să fac detox, să se ducă la masaj, la sală, etc. „Acest timp implică acum că întâi, la bază, sunt fericită eu cu mine, ca să nu mai zic toată partea aceasta de gestionare a emoțiilor.” Spune că mulți dintre noi rămânem în  zona gri, în nefericire, în presiunea jobului care nu ne mai împlinește, de frică de schimbare poate. Pentru cei care doresc o schimbare însă, recomandă câteva etape identificate în experiența ei: 1. Dozarea de curaj – pentru a refuza anumite sarcini de pildă; 2. Învățarea suportării eventualelor consecințe (eventualele reacții ale șefilor, de exemplu);  3. Etapa de iertare – pe cei de la serviciu, care au pus o presiune prea mare, pe tine însuți etc. 4. Etapa în care înveți să iubești momentul – când înveți să ierți, faci loc  pentru iubire și din star ai loc pentru iubire pentru corpul tău, pentru momentul prezent, pentru că bei cafeaua etc.; 5. Etapa de compasiune și iubire necondiționată – în care din preaplinul tău, vrei să dăruiești cuiva – atunci începi să îți creezi o stare de confort, ajungi și la depozit de energie; 6. După ce a ajuns la iubire și la compasiune, a ajuns într-un punct pe care îl simte de anul trecut – raportându-se la ziua de azi. ”Descopăr ziua de azi și am timp să iert până la culcare, dacă realizez că o persoană a greșit față de mine sau invers.”; 7. Starea de eliberare – cu cât ești mai recunoscător pentru ce primești, cu atât primești mai mult – dar este o chestie cheie – universul va da totdeauna departe.

Acum, Cosmina Grigore lucrează mai ales cu pacienți diagnosticați cu cancer, dar ține și programe de mindfulness în corporații, cu clienți cu media de vârstă 25-45. „Îmi spun lucruri care îi frământă și de regulă, acestea țin de faptul că parcă fac multe lucruri dar viața lor nu are sens  – sunt foarte puțini cei care au curaj, nu știu de ce alegem să ne ținem cu dinții de frici.” Observă că la bază stă rezistența la schimbare și teama de lansare în necunoscut, dar și lipsa de încredere și necesitatea validării prin banii primiți, funcție etc. Acum, în workshopurile pe care le ține, le vorbește oamenilor despre „zona gri” a acestor simptome:  „Este o perioadă foarte importantă din viața noastră și una foarte parșivă – care vine dintr-un sentiment de copleșire al listei de to do’s – îți vine să le comprimi pe toate și să le îndeși într-o oră, oră în care îți turezi suprarenalele și generezi cortizol la maximum.” Cei care ajung în astfel de situații uneori nici nu pot să doarmă: „Atunci când vrei să te culci și îți dai seama că lista ta de To Do nu s-a terminat, te gândești că este ceva în neregulă cu tine și  nu ești suficient de capabil – există o presiune creată de oamenii nemulțumiți din echipă, de șefi, soț, etc., în funcție de etapa vieții în care ne aflăm.” În plus, a observat că în principiu, toată lumea vrea lucruri de la noi și de regulă le va primi cu nemulțumire. „În această zonă de gri, simptomele se manifestă, dar nu sunt atât de grave încât să trimită persoanele care le resimt la spital – fie că sunt cazuri de leșin, epuizare, lipsa unei alimentații corespunzătoare etc.” Cosmina Grigore recomandă și câteva analize: nivelul de vitamină D –„din toți pacienții diagnosticați și toate persoanele nediagnosticate pe care eu le-am trimis să-și verifice nivelul plasmatic de vitamina D, o singură persoană a avut un nivel peste 40, peste nivelul de alarmă.” A observat și că glicemia, care ar trebui să fie la nivelul 70-80, este peste 90 la majoritate, deși nu sunt neapărat persoane supraponderale.