Povestea profesoarei care a fondat cea mai mare școală de engleză din România
După ce a predat limba engleză timp de mai bine de 15 ani în sistemul de stat, mai întâi la o școală generală din Râmnicu Vâlcea, iar apoi la un liceu bilingv din Capitală, Adriana Alionte și-a concretizat, în 2002,…
După ce a predat limba engleză timp de mai bine de 15 ani în sistemul de stat, mai întâi la o școală generală din Râmnicu Vâlcea, iar apoi la un liceu bilingv din Capitală, Adriana Alionte și-a concretizat, în 2002, visul de a conduce propria școală.
A fondat Shakespeare School, destinată învățării limbii engleze “altfel, într-un mod mai interactiv, mai dinamic, mai centrat pe elevi și pe dorințele și interesele lor”, cu resurse de ultimă oră. Școala de inspirație englezească vine și după cursurile de perfecționare în cadrul University of Edinburgh și Hilderstone College Kent pe care Alionte le-a urmat în Marea Britanie, după ce a obținut licența în filologie în cadrul Universității din București, în urma absolvirii facultății de Limbi și Literaturi Străine.
Pe lângă funcția de director general al Shakespeare School, Adriana Alionte ocupă și funcția de vicepreședinte al Asociației Shakespeare School pentru Educație și este inițiator al proiectului “engleza pentru viață”, în care voluntarii predau limba engleză în centr sociale din București.
Cel mai dificil moment din cariera ei a fost renunțarea la cariera de profesor în favoarea celei de antreprenor: “O vreme le-am făcut pe amândouă în paralel, dar mi-am dat seama că nu este eficient”. Alionte nu consideră că femeile sunt dezavantajate în afaceri, ci poate au un avantaj în a-i face pe ceilalți să le urmeze “pentru că știu să transmită din pasiunea și motivația lor”.
Abilitățile de comunicare mai bine dezvoltate, dar și intuiția sunt atributele feminine care ar putea să le ajute să se impună în pofida prejudecăților: “Modul în care femeile știu să conducă o discuție, cu atenție și empatie, poate fi un avantaj în negociere, pentru că pot influența cu eleganță și dibăcie. Intuiția este un al șaselea simț care îți transmite dacă poți comunica și lucra cu o anumită persoană.”
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026