Povestea omului care a creat una dintre cele mai cunoscute companii auto din lume, a reușit să anticipeze nevoile pieței, însă nu a trăit suficient încât să se bucure de lansarea primului au
Istoria companiei Opel nu începe pe patru roți, așa cum s-ar aștepta majoritatea. De la producător de mașini de cusut la fabricant de biciclete, Adam Opel, fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute companii auto din lume, a reușit să anticipeze nevoile pieței, însă nu a trăit suficient de mult încât să se bucure de lansarea primului autoturism produs de compania sa.
Adam Opel s-a născut pe 9 mai 1837 în Rüsselsheim, Germania. Antreprenorul a învățat meseria de lăcătuș de la tatăl său, iar la vârsta de 20 de ani a obținut un permis de liberă practică, așa că a plecat să lucreze în Belgia, la Liège și Bruxelles. În 1868, s-a mutat la Paris.
În timp ce lucra în Franța ca lăcătuș, Opel a devenit interesat de producția mașinilor de cusut. În 1859 s-a angajat ca ucenic pentru un producător de astfel de mașini, pentru a învăța dedesubturile acestei meserii. După un timp, fratele său, George, a venit în Franța pentru a învăța noua tehnologie.
Trei ani mai târziu, Opel s-a întors la Rüsselsheim pentru a pune în practică ce învățase de la maistrul parizian. Aici, unchiul său i-a oferit un grajd părăsit pe care să îl folosească pentru a-și construi propria mașină de cusut. Pe 21 ianuarie 1862, antreprenorul a înființat compania Opel. Un an mai târziu, fratele său s-a întors acasă pentru a-l ajuta în noul business.
După moartea tatălui său, în aprilie 1867, Opel s-a căsătorit cu Sophie Scheller, moștenitoarea unei averi importante. Ea și-a investit întreaga zestre în businessul soțului său. În 1870, antreprenorul a lansat o nouă mașină de cusut pe care a numit-o Sophie, după soția sa. În 1880 producția de mașini de cusut a luat avânt și s-a dezvoltat constant, astfel că până în 1889 existau pe piață peste jumătate de milion de bucăți, iar în 1911 numărul acestora ajunsese la un milion de exemplare.
Deoarece pe piață intrau din ce în ce mai mulți producători și produsul era acum accesibil pretutindeni, frații Opel au decis să renunțe la fabricarea mașinilor de cusut și s-au orientat spre un nou domeniu, mult mai profitabil: producția bicicletelor.
Ideea de a produce biciclete i-a venit antreprenorului după ce a văzut la Paris o bicicletă cu roți neobișnuit de mari. Intrigat, a comandat un set de părți componente din Anglia, pe care le-a montat singur, însă rezultatul a fost dezastruos.
Inițial, a vrut să renunțe, însă a realizat că bicicletele se vindeau mult mai ușor și cu un profit mult mai mare decât cel obținut din vânzarea mașinilor de cusut, dar a fost convins și de rugămințile fiilor săi de a le produce biciclete pentru uz personal.
În 1886, Opel a realizat o bicicletă producție proprie. Anul următor, unul dintre fiii investitorului, Carl, a plecat în Anglia pentru a studia noua industrie, iar la întoarcere a adus cu sine câteva dintre ultimele modele lansate. Până la sfârșitul lui 1887 lansaseră deja bicicletele cu trei roți, dar și alte modele.
Adam Opel a murit în 1895, înainte ca automobilele produse de compania sa să fie lansate. Înainte de moartea sa, a reorganizat compania astfel că, la dorința sa, Sophiei i-au revenit principalele acțiuni, restul fiind primite de fiii săi mai mari, Carl și Wilhelm.
Soții Opel au avut cinci fii: Carl, Wilhelm, Heinrich, Friedrich și Ludwig, care s-au dedicat la rândul lor businessului familiei. Împreună cu Sophie, devenită principalul acționar al companiei după moartea soțului său, ei au condus compania pe o nouă traiectorie, aceea a producției de automobile.
Familia Opel a vândut businessul către General Motors Corporation într-o serie de tranzacții care au avut loc între 1929 și 1931. În total, compania a produs de-a lungul timpului peste 2,5 milioane de biciclete. În martie 2017, grupul auto PSA a cumpărat compania Opel de la General Motors într-o tranzacție de 2,2 miliarde de euro. Cu peste
1,2 milioane de vehicule vândute în 2016, Opel are afaceri anuale de circa 18,7 miliarde de dolari și în jur de 37.000 de angajați.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026