Populația României ar putea dispărea până în jurul anului 3200
Populația României va dispărea până în jurul anului 3200, cea din Hong Kong nu va apuca anul 2.800, iar populațiile din Germania, Spania, Italia și Rusia nu vor vedea nici ele următorul mileniu, dacă se menține trendul descendent al ratei natalității în lume, conform The Economist.
Potrivit unui material publicat în The Economist, multe femei din zonele prospere ale Asiei au intrat în “greva căsătoriilor”, preferând să rămână singure toată viața, decât să se mărite. Acesta este unul dintre motivele pentru care ratele natalității în Asia au scăzut, fenomenul extinzându-se însă și în alte 83 de țări și teritorii din restul lumii. Astfel, femeile nu vor avea suficiente fiice care să le înlocuiască, împiedicând creșterea ratelor natalității. De exemplu, în Hong Kong, 1.000 de femei dau naștere la numai 547 de fete, potrivit datelor din zilele noastre. Dacă situația nu s-ar schimba, aceste 547 de fiice vor fi urmate, la rândul lor, de numai 299 de fete, și așa mai departe.
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026