Ponta: Toți știam de greva CFR, așa de spontană a fost. Aș vrea să nu se transforme totul în șantaj
Premierul Victor Ponta a transmis angajaților CFR că le înțelege problemele și știe că au salarii mici, dar i-a atenționat că nu vrea ca greva declanșată miercuri dimineața să devină un obicei și să se transforme "într-un șantaj", explicând că autoritățile depun mari eforturi pentru plata salariilor.
“Cel mai important este de văzut cum a apărut criza și cum o evităm pe viitor. Mă alătur scuzelor pentru pasagerii care au avut de suferit, îmi pare rău și pentru angajații de la CFR Călători și Infrastructură, în același timp însă aș vrea să știe toți că trăim în România și că facem eforturi foarte mari ca să le plătim salariile celor de la CFR. O dată îi înțelegem, dacă întârzie salariile 24 ore și uite facem grevă. Spontană, de o știam toți de aseară, o știa toată lumea, așa de spontană a fost. Nu aș vrea să devină un obicei lucrul ăsta, înțeleg problemele și mă pun în pielea celui care câștigă și așa un salariu destul de mic la CFR și o întârziere contează, fie că este vorba de o zi, dar aș vrea să nu se transforme totul într-un șantaj”, a spus Ponta, la începutul ședinței de guvern.
El a cerut ministrului Transporturilor să concluzioneze cât mai repede cine este de vină pentru redactarea târzie a hârtiilor aferente salariilor, dar și pentru “problema de fond” și a apreciat că este incorect ca, astfel, să fie afectați pasagerii care mergeau la muncă pentru a-și câștiga de asemenea salariul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026