Ponta: Nu sindicatele, ci Guvernul conduce Metrotex și Poșta. Vrem dialog social, dar tăind pierderi
Liderul sindical Rădoi a fost "proprietar de facto" la Metrorex mulți ani, iar compania a funcționat doar cu pierderi, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că atât Metrorex, cât și Poșta Română trebuie să fie companii conduse de Guvern, nu de sindicate, iar scopul să fie reducerea pierderilor.
“La Metrou, sindicatele au condus în ultimii zece ani și au fost tot pe pierdere. Acum, domnul Rădoi zice că iarăși trimite niște oameni în față și-l lăsăm să conducă în continuare Metroul. Nu se va întâmpla acest lucru. Vreau dialog social și la Metrou, până va trece la Primăria Capitalei, dar vreau să facem dialog social, protecția oamenilor și, în același timp, să reducem pierderile. Și când o să fie domnul Rădoi proprietarul Metroului, atunci decide dânsul, deocamdată el e proprietar de facto de ani de zile și, cum mai tăiem niște zone, ne trimite niște oameni să protesteze”, a spus Ponta, la începutul ședinței de guvern, în fața presei.
El a atenționat în același timp asupra problemelor legate de eficientizarea companiei și a revendicărilor sindicale de la Poșta Română, cu referite la recenta schimbare a managementului, insistând asupra faptului că nici această companie nu este condusă de către sindicate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026