Ponta: Nimic în neregulă cu CFR Marfă, dar nu e exclus dosar pentru câștigător dacă Băsescu e supărat
Premierul Ponta susține că din datele de până în prezent nu rezultă nimic în neregulă cu vânzarea CFR Marfă, dar că nu este exclus să fie întocmit un dosar penal la sugestia televizată a președintelui Băsescu pentru câștigătorul licitației, deoarece așa se întâmplă cu cine îl "supără" pe acesta.
“Președintele să își vadă de treaba lui, nu cred că intră în atribuțiile președintelui României să controleze ce fac firmele din România. faptul că are o gândire antiromânească, că spune tot timpul că nu vrea să câștige o companie din România, ci una din străinătate….de ce Băsescu își bagă nasul prin conturile firmelor ? Ca să apară la televizor, are legătură cu partidul ăla politic de doi bani pe care îl face la Cotroceni”, a spus Ponta la RTV.
El a susținut că, potrivit datelor de până în prezent, nu este nimic în neregulă cu privatizarea CFR Marfă, lucru confirmat de consultanți și parteneri internaționali.
“Nu m-ar mira însă, în buna tradiție a activității lui Băsescu, să se trezească firma sau proprietarul firmei cu ceva dosare penale, că cine în supără pe Băsescu, i se face câte un dosar penal. Ne-am obișnuit să avem dosare penale făcute la sugetia televizată a președintelui”, a adăugat Ponta.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026