Ponta: Mă aștept de la cei de la PDL să gândească mai mult, mai bine. Ei nu gândesc, sunt doar contra
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Iași, referindu-se la propunerea sa privind devansarea prezidențialelor și cuplarea cu europarlamentarele, că se așteptă de la cei de la PDL să gândească mai mult și mai bine, apreciind că liderii democrat-liberali nu gândesc, ci sunt doar contra.
“Discuția de ieri, care sigur a inflamat spiritele, se referea, și o să încerc după ce trec primele zile de flamă să discutăm cu argumente raționale și mă aștept de la cei de la PDL să gândească mai mult și mai bine. De ce spun asta? Vă rog să vă aduceți aminte că am făcut o solicitare de același tip să avem alegeri parlamentare la sfârșitul lui octombrie, să nu ne prindă iarna. PDL a zis «Nu, nu vrem, că o să scadă USL până în decembrie și o să creștem noi». Ați văzut ce tare au crescut ei, până la 16% au crescut, și noi așa tare am scăzut până la 60. Acolo era o chestie de bun simț și bunul simț dispare se pare când pierzi puterea neașteptat”, a spus Ponta.
El a precizat că propunerea pe care a avansat-o îi aparține lui, și nu liderului PNL Crin Antonescu, că a făcut-o având în vedere că gestionează treburile de zi cu zi ale țării și că va spune și în continuare despre ce este vorba, până când vor începe să gândească și liderii PDL Vasile Blaga și Emil Boc, despre care a spus că nu gândesc, ci doar sunt împotrivă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026