Versiunea completă
Actualitate

Ponta: Deocamdată se pune problema explorării gazelor de șist. Decizia de a le folosi, peste 5 ani

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că deocamdată se pune doar problema explorării gazelor de șist, care se face prin metode convenționale care nu implică nicio temere pentru mediu, el arătând că decizia de a folosi aceste resurse va fi luată peste cinci ani.

George Toader · 13 mai 2013 · 1 min de citit

 “Deocamdată nu se pune problema decât de explorare. Explorarea se face prin metode convenționale, deci nu există absolut nicio temere pentru mediu. Dacă după 4-5 ani și după ce cheltuie – cei care fac explorări în Vaslui cheltuie vreo 300 de milioane, numai anul acesta – dacă după aceea o să rezulte că avem resurse, peste 5 ani, un Guvern mai înțelept decât al meu va spune dacă stând pe gaze le și folosim sau continuăm să le importăm de la Gazprom, cum văd că se dorește”, a spus Ponta.

El a arătat că gazul importat din Rusia va fi scump, varianta ieftină, inclusiv pentru populație, fiind aceea de a folosi resursele interne.

“Vrem să avem gaz – în primul rând să nu mai importăm din Rusia – vrem să-l avem mai ieftin și vrem să facem industria românească competitivă și sigur și cheltuielile pentru populație mai mici? Atunci trebuie să avem gaz. Dacă nu, dacă-l importăm din Rusia, o să fie scump. E foarte simplu”, a spus Ponta.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti