Ponta, Antonescu și Oprescu s-au elogiat reciproc
Co-președinții USL Crin Antonescu și Victor Ponta și primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-au elogiat reciproc, luni, în conferința de presă de anunț a sprijinului USL pentru un nou mandat al lui Oprescu.
Astfel, Victor Ponta a precizat că atât el, cât și Crin Antonescu, s-au aflat, în 2008, “din convingere” alături de Sorin Oprescu, care candida independent la Primăria Capitalei și că au avut încredere în Oprescu înainte de a fi președinți de partid sau co-președinți ai USL.
“O echipă formată din Sorin Oprescu, Crin Antonescu, Victor Ponta, un primar general, șase primari de sector și un Consiliu General cu majoritate USL va putea îndeplini principala obligație, acea față de bucureșteni”, a spus Ponta.
La rândul său, Sorin Oprescu a ținut să-i mulțumească lui Victor Ponta pentru cuvintele spuse, el arătând că are același respect față de cei doi co-președinți ai USL și față de calitățile avute, în prim rând ca oameni, apoi ca prieteni.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026