Ponta: Am solicitat Rompetrol să aibă aproape un miliard de dolari pentru investiții
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că discuțiile privind soluționarea diferendului cu Rompetrol au avansat foarte mult și că, dincolo de suma pentru pachetul de acțiuni răscumpărat, care va alimenta bugetul, Rompetrol trebuie să aibă aproape un miliard de dolari pentru investiții.
“Am avansat foarte mult și mâine (marți – n.r.) vom avea o discuție pe tema soluționării diferendului privind Rompetrol. Acolo Guvernul și statul român pot să încaseze o sumă importantă pentru o parte din pachetul de acțiuni și mai ales dincolo de suma pe care o încasăm și care, sigur, intră la buget, cel mai important este solicitarea noastră către cei de la Rompetrol de a avea un volum important, aproape un miliard de dolari, de investiții în perioada următoare. Până la urmă, repet, banii intră la buget, se cheltuie, însă investițiile sunt partea cea mai importantă”, a spus Ponta, după ședința USL.
Grupul Rompetrol a anunțat săptămâna trecută că a încheiat un memorandum cu Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) prin care s-a angajat că va răscumpăra o parte din acțiunile statului la compania Rompetrol Rafinare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026