Pompierii români acționează în Grecia, unde incendiile s-au apropiat de case
Acțiunile pompierilor români din Grecia au continuat și pe timpul nopții de duminică spre luni. Autoritățile elene au dispus evacuarea zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcția de propagare a flăcărilor și a fumului.
Modulul național specializat de stins incendii de pădure acționează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor greci, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetație uscată și pădure.
Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitațiilor, umidității reduse și vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafețe considerabile.
Focarele, care se întind pe mai mulți kilometri pătrați, s-au apropiat de zonele rezidențiale, iar, în unele situații, incendiile au cuprins și locuințe.
Având în vedere riscul existent, autoritățile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcția de propagare a flăcărilor și a fumului.
Misiunile pompierilor români au constat în protejarea și stingerea locuințelor, precum și în limitarea incendiilor de vegetație.
Astfel, colegii noștri au acționat neîntrerupt, pe toată durată a nopții, cu trei mașini de stingere incendii de pădure, o mașină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum și o cisternă de 30.000 litri.
Activarea și operaționalizarea modulului național specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de pompierii greci.
Prognoza de risc pentru astăzi rămâne la nivelul „extrem de ridicat”, conform autorităților elene, prin intermediul Secretariatului General pentru Protecție Civilă. Harta riscului de incendiu, publicată de aceștia, arată că zona în care modulul își desfășoară activitatea este încadrată la același nivel de risc.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026