PNL a sesizat CCR cu privire la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
PNL și USR au sesizat, miercuri, CCR cu privire la modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cerând judecătorilor CCR să ceară opinia Curții de Justiție a UE referitor la unele întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept.
”Deputații Partidului Național Liberal au înaintat astăzi (miercuri – n.r.), 11 iulie a.c., Curții Constituționale a României sesizarea de neconstituționalitate asupra modificării Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Demersul PNL a fost inițiat alături de deputați ai USR. În cuprinsul sesizării, PNL a solicitat Curții Constituționale sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare cu privire la respectarea principiilor statului de drept, a drepturilor privind accesul la o justiție echitabilă și stabilitatea sistemului judiciar din România. Demersuri similare au fost inițiate în cazul Poloniei și Portugaliei, în raport cu statutul magistraților”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Totodată, PNL a reiterat solicitarea adresată Curții Constituționale de a ține cont de evaluarea Comisiei de la Veneția asupra modificărilor aduse Legii 303/2004, respectiv de a suspenda soluționarea cauzelor aflate pe rolul CCR până la publicarea analizei Comisiei de la Veneția.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026