Versiunea completă
Actualitate

Plusuri și minusurile săptămânii care tocmai se încheie

UPS + România se află pe locul 9 în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deținute de femei, potrivit studiului MasterCard Index of Women Entrepreneurs 2018, dar în ceea ce privește condițiile de sprijin și oportunitățile de…

Florin Casota · 11 martie 2018 · 3 min de citit

UPS

+ România se află pe locul 9 în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deținute de femei, potrivit studiului MasterCard Index of Women Entrepreneurs 2018, dar în ceea ce privește condițiile de sprijin și oportunitățile de dezvoltare antreprenorială pe care le au femeile, piața locală ocupă locul 32 din 57, cu un procent de 61,9%, în scădere față de anul trecut

+  Valoarea pieței bunurilor de folosință îndelungată de anul trecut depășește nivelul din 2008. Piața a crescut anul trecut cu peste 14%, la o valoare de 2,9 mld. euro. Cea mai mare contribuție la acestă evoluție a avut-o segmentul produselor de telecom, cu o valoare de 1,16 miliarde euro, în creștere cu 29,5%, potrivit datelor Gfk. După telecom, cea mai mare creștere a avut loc în electrocasnice mici (17,1%), apoi categoria de electronice (9,2%). Singura scădere a fost înregistrată de dispozitivele de printare, care au pierdut 12,5%, vânzările totalizând 32 milioane euro

+  Noul Volvo XC40, SUV-ul de clasă mică al constructorului suedez, a fost desemnat Mașina Anului 2018 în Europa cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediții a Salonului Auto de la Geneva. Este pentru prima oară când Volvo primește acest premiu de prestigiu

Piața recrutării va crește cu 25-30% în acest an ca urmare a investițiilor anunțate de către companiile străine care acum intră pe piața din România, dar și pentru că angajatorii existenți sunt în curs de extindere, apreciază analiștii firmei Adecco

+ Deținătorii de pașapoarte care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil vor fi notificați printr-un SMS că le expiră pașaportul înainte cu una- trei luni

+ CITR Group, frații Pavăl, Dan Șucu și Astra Industries au creat o  platformă de investiții pentru companiile românești aflate în dificultate financiară. ROCA are un capital social de 4,5 milioane de euro, la care au contribuit toți asociații

DOWNS

– România va plăti în 2018 peste 10 miliarde de lei doar pentru dobânzi și comisioanele la datoria externă, potrivit proiecției serviciului datoriei publice guvernamentale efectuate de Ministerul Finanțelor

– Casa Județeană de Pensii (CJP) Cluj plătește peste 200 de pensii speciale unor beneficiari din județ, cea mai mai mare depășind 28.000 de lei pe lună. Aceasta aparține unui fost judecător sau procuror

– La doar o zi după ce a fost acuzat de viol, Ahn Hee-jung, principalul candidat la președinția Coreei de Sud, a recunoscut pe Facebook că a greșit și a demisionat din funcția de guvernator al provinciei Chungcheong

– Femeile ezită să își asume posturi de conducere, dar când se prezintă la interviu vin cu CV-ul mult mai bine organizat și îndeplinesc cerințele postului într-o măsură mai mare decât bărbații, arată specialiștii în recrutare ai Adecco

– Nivelul ridicat al Oceanului Pacific amenință să înghită republica insulară Kiribati. Aici trăiesc aproximativ 100.000 de oameni. „Insulele noastre ar putea deveni nelocuibile în deceniile viitoare”, a declarat fostul președinte al Republicii Kiribati, Anote Tong

Ce mai trebuie să citeşti