Versiunea completă
Actualitate

Cine pleacă ultimul să stingă și lumina: Zeci de miliarde ies din Rusia, după ce investitorii au încetat să mai viseze că țara se va întoarce pe scena economică globală. Fondurile de investiții europene au început un exod care va arunca Rusia în urmă cu zeci de ani

Marile fonduri de investiții din Europa, cu nume grele printre care Danske, Nordea și Jupiter au decis să rupă legăturile cu Rusia, semnalând neîncrederea investitorilor în revenirea țării pe scena economică a lumii, scrie Finacial Times. Majoritatea fondurilor care au…

Iulian Tenchiu · 9 mai 2022 · 2 min de citit

Marile fonduri de investiții din Europa, cu nume grele printre care Danske, Nordea și Jupiter au decis să rupă legăturile cu Rusia, semnalând neîncrederea investitorilor în revenirea țării pe scena economică a lumii, scrie Finacial Times.

Majoritatea fondurilor care au deținut active rusești s-au trezit cu ele înghețate la începutul lunii martie, la scurt timp după ce Rusia a declanșat invazia împotriva Ucrainei. Sancțiunile au blocat miliardele investitorilor după ce piețele din Moscova s-au închis, iar prețul activelor offshore s-a prăbușit.

Tirul sancțiunilor economice îndreptat împotriva Rusiei – care au inclus și o blocare a tranzacțiilor pe bursa din Moscova – au oprit investitorii din a obține miliarde de pe urma schimburilor.

Ramura investițională a Danske Bank din Danmarca a anunțat startul exitului a trei fonduri importante din Rusia și Europa de est la finalul lunii aprilie.

„Pe fondul escaladării conflictului și a provocării privind lichiditatea și tranzacțiile de pe urma cărora fondurile ar trebui să beneficieze, considerăm că ieșirea din Rusia este o decizie aflată în interesul acționarilor”, a spus un oficial al Danske Bank.

Valoarea activelor deținute de fonduri a rămas la un nivel scăzut și analiștii nu se așteaptă la o creștere în viitorul apropiat. Costul lichidării fondurilor care ies din Rusia va fi suportat direct de companie.

Nordea Funds, un alt nume important al managerilor europeni de fonduri de investiții a anunțat că va renunța la toate planurile investiționale și își va face ieșire din Rusia. Prima plată către acționari este programată pentru data de 31 august.

„În funcție de felul în care se comportă piața și de sancțiuni, putem afirma că va dura mai mult timp pentru ca toate participațiile fondului să fie vândute”, au declarat oficiali ai Nordea.

Pe lista managerilor de asseturi care renunță la Rusia se află și gigantul britanic Jupiter, care a cerut autorităților să aprobe închiderea fondului său și care va trece la lichidare odată ce cererea va fi aprobată.

Investitorii străini care pompau bani în fonduri speculative și în fondurile de pensii dețineau aproape 170 de miliarde de dolari în active rusești la finalul lui 2021. Giganți precum JPMorgan, BlackRock sau UBS au înghețat fondurile cu dețineri de active rusești de la începutul invaziei, însă nu au anunțat încă un exit complet.

Ce mai trebuie să citeşti