Versiunea completă
Actualitate

Platforma X a lui Elon Musk nu va fi supusă normelor stricte de concurență ale UE

Platforma X, deținută de miliardarul Elon Musk, nu va fi supusă normelor stricte ale UE în materie de concurență, menite să mențină deschise piețele digitale, a declarat miercuri Comisia Europeană, citată de AFP.

Iris Dutescu · 16 octombrie 2024 · 1 min de citit

O lege fundamentală a Uniunii Europene obligă cele mai mari companii digitale din lume să respecte un set de cerințe privind modul în care ar trebui să se comporte. Normele, cuprinse în Actul legislativ privind piețele digitale (DMA), li se aplică unori „deținătorilor de portaluri” online desemnați.

Începând din martie, lista firmelor vizate a inclus Alphabet, compania mamă a Google, Amazon, Apple, ByteDance, proprietarul TikTok, Meta și Microsoft. Agenția de turism online Booking a fost adăugată pe listă în luna mai.

X a contestat adăugarea pe listă, iar în mai, UE a lansat o anchetă cu privire la contestație.

Miercuri, Comisia Europeană „a concluzionat că X nu se califică drept «gatekeeper»”, deoarece ancheta a arătat că „utilizatorii din mediul de afaceri nu consideră că depind de X” pentru a ajunge la consumatori în mediul online.

DMA face parte din arsenalul juridic al UE menit să impună anumite restricții pentru marile companii tehnologice. Unul dintre obiectivele sale principale este de a oferi autorităților de reglementare o putere mai mare de supraveghere, înainte de a fi prea târziu.

Ce mai trebuie să citeşti