Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei
Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Național de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Finanțelor.
“Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăși 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut. Deocamdată Fondul Național de Garantare analizează dosarele trimise de bănci și urmează să transmită ministerului o solicitare de majorare a plafonului”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Finanțelor.
Prima Casă a atins un record – 500 de români și-au depus actele zilnic pentru o locuință cu avans mic și garanții de la stat.
Iar cele mai multe bănci înscrise în program susțin că au epuizat fondurile.
Programul guvernamental „Prima casă” a fost introdus pentru a înlesni accesul persoanelor fizice la cumpărarea sau construirea de locuințe cu credite garantate de stat.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026