Piedone, fără măsuri restrictive la ieșirea de la DNA: „Nu am nicio măsură"
Cristian Popescu Piedone a declarat la ieșirea de la DNA că nu i-a fost impusă nicio măsură restrictivă în dosarul în care este acuzat că ar fi anunțat patronul unui hotel de un control care urma.
Întrebat dacă a fost pus sub control judiciar, Piedone a răspuns: „Nu, nu am nicio măsură”.
Chestionat despre natura dosarului, dacă este un dosar politic făcut la comandă în contextul în care s-a vehiculat că va candida la Primăria Generală a Capitalei”, Piedone a spus că nu poate face declarații.
Piedone a adăugat că este vorba despre un „război” între Sorin Susanu, fost șef al corpului de control al ANPC, și Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, și că „Sușanu înregistrează pe toată lumea”.
Referitor la declarațiile viitoare, Piedone a spus că „din această clipă, orice declarație o va da în fața procurorului” și că va veni de fiecare dată când va fi invitat la audieri.
DNA a anunțat marți că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
„În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA.
Surse MEDIAFAX susțin că Piedone ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic. Practic, firma ar fi fost informată de un control care urma să fie făcut de reprezentanții ANPC. Printre altele, procurorii fac percheziții la Bragadiru, la reședința lui Piedone, dar și la Sinaia, unde se află sediul firmei. De asemenea, procurorii au ajuns la complexul rezidențial din Mamaia Nord unde este cazat șeful Protecției Consumatorilor.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026