Pictura cu fața umană
Se pictează pe hârtie, pânză, sticlă, lemn, chiar și pe ziduri sau asfalt, dar unii artiști consideră că se pot exprima cel mai bine atunci când aștern culorile pe trupul uman. O astfel de artistă este americanca Alexa Meade, din…
Se pictează pe hârtie, pânză, sticlă, lemn, chiar și pe ziduri sau asfalt, dar unii artiști consideră că se pot exprima cel mai bine atunci când aștern culorile pe trupul uman. O astfel de artistă este americanca Alexa Meade, din Los Angeles, care pictează modele pe trup și pe față, le suprapune pe fundaluri pregătite dinainte astfel încât să aplatizeze imaginea, după care realizează fotografii spectaculoase, scrie CNN.
Cel mai dificil lucru în crearea unor asemenea lucrări, afirmă artista, este să reușești să faci modelele să stea nemișcate, motiv pentru care ea încearcă să termine cât mai repede. Printre cele mai importante creații ale sale se numără o serie de imagini care închipuie un calendar în stilul vechilor afișe americane.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026