Pictor de nevoie
Nedorit de nimeni, un câine „într-o ureche“ numit Van Gogh a ajuns să fie adoptat grație calităților sale artistice. Aflat în grija unui adăpost din Bethel, statul american Connecticut, Happily Furever After Rescue, Van Gogh, o corcitură de boxer cu…
Nedorit de nimeni, un câine „într-o ureche“ numit Van Gogh a ajuns să fie adoptat grație calităților sale artistice. Aflat în grija unui adăpost din Bethel, statul american Connecticut, Happily Furever After Rescue, Van Gogh, o corcitură de boxer cu pit bull în vârstă de șapte ani nu a fost dorit de nimeni, astfel încât fondatoarea adăpostului, Jaclyn Gartner, a fost nevoită să caute soluții pentru el. Ideea salvatoare i-a venit după ce s-a uitat la filmulețe online cu câini care pictau, scrie Washington Post, și a luat decizia să transforme cățelul nedorit în artist. Ca să-l convingă să picteze, Gartner a luat o pânză pe care a turnat niște culori din loc în loc și pe care a acoperit-o apoi cu o folie de plastic pe care a uns-o cu unt de arahide, câinele ajungând să picteze cu limba în timp de lingea untul. Pentru a atrage atenția publicului asupra lui, Jaclyn Gartner i-a organizat o expoziție de tablouri, apoi licitații cu lucrările sale, care au adus bani adăpostului și l-au ajutat pe Van Gogh să-și găsească o familie, care are de gând să-l lase să picteze în continuare.
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026