Pfizer anunță că datele din Israel arată că a treia doză restabilește protecția la 95%
O a treia doză de vaccin Pfizer la șase luni după a doua doză restabilește protecția împotriva infecției la 95%, conform studiilor făcute în Israel, potrivit datelor transmise de companie către Food and Drug Administration și citate de CNBC.
Datele au fost colectate de la 1 iulie până la 30 august, când varianta delta era în creștere în toată țara.
FDA a publicat datele pe măsură ce se confruntă cu presiuni din partea administrației Biden pentru a autoriza doze de rapel pentru populația generală încă de săptămâna viitoare.
Pe baza datelor, Pfizer a spus că „solicită acordarea unei doze de rapel din [vaccinul Pfizer] administrat intramuscular la aproximativ 6 luni după doza 2 la persoanele cu vârsta peste 16 ani”.
Compania a inclus, de asemenea, date dintr-un studiu de fază 3, pe aproximativ 300 de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 55 de ani. O treime dintre participanți erau supraponderali, iar o treime erau obezi, conform documentelor.
Pfizer și partenerul BioNTech vor acceptul agenției pentru a reia doză în cazul persoanelor cu vârsta peste 16 ani din SUA.
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026