Petromul Caspic

Acuzat la Bucuresti pentru privatizarea Petrom in conditii dezavantajoase pentru statul roman, Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele OMV, a preferat sa raspunda pe teren propriu, la Viena, intr-o conferinta de presa unde a reluat anuntul de luna trecuta privind planul de investitii de 3 miliarde de euro pana in 2010 „pentru securizarea productiei de titei si gaze a Romaniei“ si „cresterea independentei energetice a tarii“.

Nuanta de acum a fost ca Petrom/OMV ar trebui sa insiste pe extinderea operatiunilor in strainatate ca sa impiedice scaderea productiei de hidrocarburi, pe de o parte prin expansiunea operatiunilor la Marea Neagra si Marea Caspica (Petrom are deja activitati de extractie in Kazahstan si Rusia), pe de alta parte prin implicarea in constructia conductei Nabucco pentru transportul de gaze din zona caspica. Celelalte planuri vizeaza cresterea capacitatii de depozitare (s-ar zice ca rolul de „hub“ european al stocarii de gaze incepe sa devina tot mai tentant, dupa ce Estonia si-a anuntat deja planurile in acest sens) si de rafinare (Petrobrazi, cu o investitie planificata de 1 miliard de euro, ar urma sa devina cea mai moderna capacitate de rafinare din sud-estul Europei). Ruttenstorfer a explicat indirect controversa privind scumpirea recenta a gazelor prin faptul ca divizia de gaze a Petrom are perspectiva sa incheie anul in curs cu pierderi de 40 de milioane de euro si nici pentru la anul nu are sanse de profit. Intr-un astfel de context, austriacul a lamurit intrucatva chestiunea fondului social la care ar urma sa participe OMV pentru compensarea consumatorilor afectati de scumpiri, sustinand ca va fi vorba pur si simplu de o contributie baneasca, „un angajament social al nostru“, fara ca aceasta sa insemne vreo obligatie de a varsa o anumita cota de profit.

Probabil insa cea mai interesanta parte din cele spuse de Ruttenstorfer s-a referit insa la criticile aduse contractului de privatizare a Petrom, spunand ca la momentul cand OMV a depus oferta, in primavara lui 2004, consultantii (recte oamenii Credit Suisse First Boston) n-aveau cum sa prevada ca pretul petrolului, situat atunci in jur de 25 de dolari pe baril, avea sa ajunga in zilele noastre la 60 de dolari pe baril. „Daca ati sti sa anticipati pretul petrolului, n-ati fi aici, ci in Bermude, in vacanta“, le-a spus Ruttenstorfer ziaristilor. Exact in aprilie 2004 insa, titeiul ajungea la burse la 38 de dolari pe baril, impins de violentele din Irak, iar doar trei luni mai tarziu, oficialitatile UE incepeau sa preseze OPEC sa majoreze productia, anuntandu-si temerea de o scumpire a petrolului cu 25% in 2004.