Peste 800 de afaceri s-au născut la Stup, cel mai mare centru de interacțiune a antreprenorilor din România, care aniversează trei ani
Stup, cel mai mare centru de interacțiune a antreprenorilor din România, a contribuit în decurs de trei ani la înființarea a peste 800 de afaceri, din care 300 au fost lansate în ultimul an. „Stup înseamnă sprijin real pentru lansarea și creșterea afacerilor,…
Stup, cel mai mare centru de interacțiune a antreprenorilor din România, a contribuit în decurs de trei ani la înființarea a peste 800 de afaceri, din care 300 au fost lansate în ultimul an. „Stup înseamnă sprijin real pentru lansarea și creșterea afacerilor, prin consultanță specializată, servicii digitale, soluții financiare/non-financiare, evenimente și workshop-uri”, a transmis Banca Transilvania.
Stup este o premieră pe piața bancară din România, lansată de Banca Transilvania și BT Mic în 2022.
„Stup este partenerul antreprenorilor, un spațiu al învățării continue și al schimbului de idei. Credem în forța antreprenorilor de a construi și reconstrui, iar angajamentul nostru pe termen lung este să îi susținem să devină mai rezilienți, astfel încât, împreună, să întărim baza economiei din România”, declară Marian Ene director general al BT Mic și coordonator Stup.
Cifrele înregistrate de Stup în decurs de trei ani reflectă, pe de o parte, potențialul mediului antreprenorial local, iar pe de altă parte, impactul Stup în mediul de afaceri. Astfel, peste 100 de persoane interacționează cu Stup în fiecare zi, un număr de 1.000 de business-uri și-au extins prezența în mediul online, beneficiind astfel de deschidere către o piață extinsă, vizibilitate mai mare și noi perspective de creștere. Totodată, 6.100 de afaceri mici și start-up-uri au obținut finanțare prin intermediul companie de microfinanțare a Grupului Banca Transilvania, BT Mic, iar 10.500 de antreprenori au accesat circa 35.000 de soluții – financiare/non-financiare, de business sau digitale – pentru a răspunde unor nevoi reale, precum contabilitate, facturare, marketing online, gestionarea cash-flow-ului, analiză financiară, servicii juridice, accesarea fondurilor europene, recrutare etc. Acestea sunt puse la dispoziție de cei peste 20 de parteneri Stup.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026