Peste 1,4 milioane de numere de telefon au fost portate din 2008 până în prezent
Peste 1,4 milioane de numere de telefon au fost portate din octombrie 2008 până la finele lunii iunie a acestui an, cele mai multe, 70%, fiind pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunțate de autoritatea de reglementare în telecom (ANCOM).
“În prima jumătate a anului 2014 utilizatorii români au portat 202.778 de numere de telefon, depășindu-se astfel pragul de 1,4 milioane de numere portate de la lansarea serviciului, în octombrie 2008. Conform statisticii ANCOM, cel mai des își portează numărul utilizatorii de servicii de telefonie mobilă, portările pe acest segment reprezentând 70% din totalul de 1.410.203 numere portate de la lansarea serviciului de portabilitate. În primele șase luni ale anului curent, cele mai numeroase portări s-au înregistrat în luna iunie (44.658 de portări), în timp ce media pentru această jumătate de an a fost de 33.796 de portări pe lună”,se aratã într-un comunicat al ANCOM remis MEDIAFAX.
Portabilitatea oferă utilizatorilor de telefonie libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărul de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.
De la data lansării acestui serviciu în România, 21 octombrie 2008, românii care au ales un alt operator, dar și-au păstrat numărul de telefon au fost tot mai numeroși an de an.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026