Percheziții DNA Constanța la Parchetul Judecătoriei Măcin. Vizați, prim-procurorul și o grefieră
Procurorii DNA fac, joi dimineață, percheziții la sediul Parchetului Judecătoriei Măcin, din județul Tulcea, într-un dosar privind fapte de corupție și fals, comise în perioada 2007 - 2015, surse judiciare declarând că printre cei vizați ar fi prim-procurorul Constantin Balaban și o grefieră.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție, procurori din cadrul DNA, Secția de combatere a corupției, fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2015.
În cursul zilei de 26 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt făcute percheziții domiciliare în patru locații din orașul Măcin, județul Tulcea, din care una este sediul unei instituții publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că perchezițiile au loc la sediul Parchetului Judecătoriei Măcin, din județul Tulcea, iar printre cei vizați în această anchetă ar fi prim-procurorul Constantin Balaban, care are și calitatea de purtător de cuvânt al instituției, precum și o grefieră.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026