Versiunea completă
Actualitate

Pe ultima sută de metri: UE și China ar putea încheia acordul pentru noile reguli de investiții până la finalul anului

Uniunea Europeană și China sunt aproape de finalizarea mult-așteptatului acord de investiții, întrucât Bruxelles-ul vrea să obțină condiții corecte de business pentru companiile europene care operează în a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit FT. În cadrul unei…

Alex Ciutacu · 29 decembrie 2020 · 2 min de citit

Uniunea Europeană și China sunt aproape de finalizarea mult-așteptatului acord de investiții, întrucât Bruxelles-ul vrea să obțină condiții corecte de business pentru companiile europene care operează în a doua cea mai mare economie a lumii, potrivit FT.

În cadrul unei întâlniri a ambasadorilor din țările UE care a avut loc luni la Bruxelles, Comisia Europeană a raportat progrese în negocierile cu Beijingul, inclusiv în ceea ce privește drepturile muncitorilor în China. Conform oficialilor UE, acordul ar putea fi anunțat chiar săptămâna acesta.

„Comisia a relatat o evoluție pozitivă în negocierile cu China, inclusiv în privința standardelor din piața muncii. (…) Ambasadorii au salutat progresul înregistrat în negocieri”, a declarat un oficial UE pentru publicația americană.

Uniunea Europeană își dorește să încheie acest acord până la termenul limită stabilit pentru finalul anului 2020. Pentru blocul european aceste negocieri sunt importante în gestionarea relațiilor comerciale tensionate dintre UE și China, o țară pe care a catalogat-o drept „competitor economic” și „un rival sistemic”.

Acordul dintre cele două părți ar trebui să elimine barierele investiționale cu care se confruntă companiile europene pe piața chineză, precum cerințele legate de un joint-venture necesar cu o firmă chineză sau plafoanele stabilite în prezent pentru deținerile investitorilor străini în anumite industrii. Printre sectoarele acoperite de acord se numără producția, serviciile financiare, imobiliarele sau construcții.

Pentru China, acordul menține actuala deschidere a pieței europene și oferă noi posibilități de investiții în energie regenerabilă.

Cu toate acestea, acordul ar putea aduce tensiuni între blocul european și noul președinte american Joe Biden.

Noua administrație americană „ar dori să înceapă consultările cu partenerii europeni în privința preocupărilor comune legate de practicile economice ale Chinei”, a scris Jake Sullivan, viitorul consilier pentru securitate națională al lui Joe Biden, pe Twitter.

Acordul ar veni la o lună după ce Uniunea Europeană a publicat o strategie transatlantică în care cere SUA să lucreze cu blocul european pentru a întâmpina „provocarea strategică” reprezentată de China.

Echipa lui Joe Biden a dat semnale că va încerca să lege o alianță multilaterală cu UE și alți parteneri prin care va încerca să pună presiune asupra practicilor Beijingului.

Ce mai trebuie să citeşti