PDL vrea atacarea la CC a OUG privind proiectele de finanțare locală și cere demisia lui Dragnea
PDL solicită Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență 30/2014 referitoare la proiectele de finanțare locală și cere demisia ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea, pe motiv că ordonanța ar încalca Legea fundamentală, a declarat vicepreședintele PDL Alin Tișe.
Tișe a precizat, marți, că prin ordonanța 30/2014 se modifică modul de alocare a banilor de la buget către comunitățile locale, astfel încât aceasta să se facă de către ministrul Dezvoltării, arătând că astfel toți banii care vor merge pe programul național de dezvoltare locală vor fi deciși de ministru și ar fi “o politizare fără precedent” a alocării banilor publici.
“PDL solicită demisia ministrului Liviu Dragnea, deoarece prin această ordonanță se încalcă art. 15 din Constituție, care prevede că prin ordonanță de urgență nu poate fi modificată o lege organică”, a arătat Tișe.
El a spus că, prin această ordonanță, “din pixul lui Liviu Dragnea vor fi decise toate proiectele locale, Consiliile Județene vor avea rol decorativ și are în vedere un calcul mărunt de a elimina din dezvoltarea locală rolul consiliilor locale”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026
-
FlowX.AI, startup fondat în România, îl aduce în board pe antreprenorul Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți investitori și fondatori din zona tech localăActualitate · 11 noiembrie 2026