PDL și fiii: reușește dreapta să se unifice?
După luptele intense de orgolii ce au însoțit în ultimul an formațiunile care își revendică succesiunea PDL, campania comună pro-Băsescu pentru referendum a reușit, cel puțin în principiu, să unifice Dreapta, sub forma unei viitoare alianțe electorale.
La această alianță vor participa PDL, Inițiativa Civică de Centru-Dreapta a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Noua Republică a lui Mihail Neamțu, PNȚCD aripa Aurelian Pavelescu, Fundația Creștin-Democrată a lui Teodor Baconschi și Adrian Papahagi. Formațiunile au convenit să-și păstreze identitatea politică și să prezinte un program de guvernare și candidați comuni pentru alegerile parlamentare.
Punctul de pornire al alianței este conștiința că nici PDL, nici ceilalți nu pot reuși să câștige separat suficiente mandate parlamentare încât să asigure o opoziție solidă la USL. Mai departe însă, pasul spre recâștigarea guvernării ar urma să fie făcut printr-o alianță în Parlament cu PPDD, UDMR și UNPR, precum și cu oameni din PNL și PSD. De aici ar putea apărea conflicte între cei care susțin o dreaptă pură, fără participarea pedeliștilor percepuți drept corupți și fără compromisuri cu “soluțiile imorale” acceptate de guvernările precedente, și cei care susțin că prioritatea zero e recâștigarea puterii cu orice preț moral.
O altă sursă de conflicte ar putea apărea între liderii formațiunilor, având în vedere personalitățile puternice ale unor Mihail Neamțu sau MRU și ambiția formațiunilor de a revendica fiecare pentru sine statutul de “adevărata dreaptă”, dar și dorința membrilor vechi ai PDL de a nu se subordona unor nou-veniți fără popularitate în partid, ca Monica Macovei și Cristian Preda, sau unor politicieni ca MRU sau Neamțu, care nici măcar nu sunt membri ai PDL.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026