Versiunea completă
Lideri

Paul Ursăciuc este la doar 39 de ani al doilea român din comitetul executiv al celei mai mari bănci din România

Pentru Paul Ursăciuc, anul acesta a început cu o veste bună: după ce a fost promovat în toamna trecută Chief operating officer al BCR, în ianuarie a primit de la BNR autorizația de a-și prelua mandatul de membru în comitetul executiv al băncii.

Business Magazin · 4 februarie 2014 · 2 min de citit

Ursăciuc a devenit astfel al doilea român din comitetul executiv al celei mai mari bănci din România, după Sergiu Manea, și unul dintre puținii români care ocupă actualmente funcții de vârf într-o bancă de top cu acționariat străin. Nicio surpriză, așadar, că atunci când e întrebat care ar fi cel mai memorabil moment al carierei sale, Ursăciuc indică recenta sa promovare, „survenită, din punctul meu de vedere, la finalul unei etape profesionale de succes, pe care am abordat-o cu onestitate. Sigur că această promovare vine la pachet cu noi provocări și noi responsabilități, astfel că nu cred că voi duce lipsă de momente memorabile„.

Echipa cu care lucrează direct include 10 oameni, iar în organizație, în zona lui de coordonare (Operațiuni și IT) lucrează peste 1.000 de specialiști. Despre stilul său de management spune că încearcă să comunice cât mai deschis cu echipa și cu ceilalți colegi – „un stil participativ, prin care definim în echipă obiectivele și căile pentru a le atinge; de-a lungul anilor, am constatat că astfel se obțin cele mai bune rezultate„. Paul Ursăciuc a absolvit ASE, Facultatea de Cibernetică; tot la ASE are un masterat în Economie cantitativă, derulat în paralel cu unul în management la SNSPA. Și-a început cariera în 2000 în audit, la PricewaterhouseCoopers, ajungând auditor financiar senior, pentru ca din 2005 fie recrutat de BCR, ca manager de proiect, apoi director executiv în Direcția de audit intern și, din 2012, chief operating officer.

Din 2007 este și președintele Comisiei de audit intern din Asociația Română a Băncilor. „Ținând cont de experiența mea, dar și de ceea ce mi-aș dori să construiesc mai departe, aș spune: un bun manager, tânăr sau nu, trebuie să fie în primul rând competent în domeniul său și, la fel de important, să abordeze cu integritate profesia. Trebuie neapărat sa creadă în utilitatea socială a ceea ce face, să-i respecte pe cei cu care lucrează, să se facă respectat de ei – iar prin asta înțeleg inclusiv capacitatea de a recunoaște și corecta greșelile la timp, ale sale sau ale echipei„, pledează Ursăciuc.

Nu consideră că există o disjuncție dintre un manager și un antreprenor: „Cele două roluri se întrepătrund, oricare din cele două poate fi un antrenament pentru celălalt rol„.

FUNCȚIE Vicepreședinte operațiuni, membru al Comitetului Executiv

VÂRSTĂ 39 de ani

ACȚIONAR MAJORITAR Erste Group Bank AG prin EGB Ceps Holding GmbH (93,6%)

Active 2012 73,3 mld. lei

Rezultat net 2012  -1,2 mld. lei

Angajați 2012 7.600

Ce mai trebuie să citeşti