Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni, a fost prins la Paris
Paul al României, dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost prins la Paris.
„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră”, potrivit unui comunicat de presă.
Pe 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Paul al României a fost condamnat în dosarul Ferma Băneasa.
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026
-
FlowX.AI, startup fondat în România, îl aduce în board pe antreprenorul Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți investitori și fondatori din zona tech localăActualitate · 11 noiembrie 2026