Patru națiuni din Asia de Sud susțin organizarea din doi în doi ani a Cupei Mondiale
Propunerea organismului de conducere FIFA de a organiza Cupa Mondială odată la doi ani, în loc de odată la patru ani, a primit sprijinul a patru federații de fotbal din Asia de Sud, care au declarat că acest demers ar stimula dezvoltarea jocului în regiune, relatează Reuters.
În luna mai, congresul FIFA a votat în favoarea realizării unui studiu de fezabilitate privind organizarea Cupei Mondiale, atât la masculin cât și la feminin, odată la doi ani, deși propunerile de modificare a ciclului stabilit de patru ani se vor confrunta cu opoziția UEFA, organismul de conducere european, și a cluburilor de top de pe continent.
Bangladesh, Maldive, Nepal și Sri Lanka au precizat într-o declarație comună că se numără printre cele 166 de federații naționale care au votat în favoarea acestui congres.
“Intervalul de patru ani între două Cupe Mondiale FIFA este prea mare și fereastra de oportunitate prea mică, pentru a exclude generații întregi de talente”, au declarat federațiile.
“Mai puțin de un sfert dintre asociațiile membre actuale ale AFC (organizația continentală asiatică) au fost reprezentate în aproape un secol de turnee finale ale Cupei Mondiale FIFA, în condițiile în care aceste turnee sunt adevăratele motoare ale dezvoltării”, susțin acestea în comunicat.
Confederația asiatică de fotbal are garantate patru locuri automate și un loc de baraj intercontinental la Cupa Mondială masculină din 2020, alături de gazda turneului, Qatar.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026