Parlamentul unei țări insulare a aprobat o lege care permite castrarea violatorilor
Parlamentul din Madagascar a aprobat o lege care permite castrarea chimică și chirurgicală a celor care violează copii. Propunerea a atras critici din partea grupurilor internaționale pentru drepturile omului, dar a avut sprijinul activiștilor din țara africană, potrivit Sky News.
Actul normativ a fost aprobat de parlamentari la finalul săptămânii trecute și acum așteaptă ratificarea președintelui țării, Andry Rajoelina. Acesta este un susținător al demersului.
Președintele și organizațiile locale susțin că înăsprirea pedepselor reprezintă singura variantă pentru reducerea numărului de agresiuni sexuale asupra copiilor. În 2023, în Madagascar au fost înregistrate 600 de cazuri de viol asupra unui copil, a anunțat ministrul Justiției, Landy Randriamanantenasoa. Alte 133 de cazuri au fost în luna ianuarie a anului 2024.
Castrarea chimică este folosită ca pedeapsă pentru infractorii sexuali în câteva țări din lume, inclusiv în Coreea de Sud și SUA. Castrarea chirurgicală este o procedură mai rară, folosită în Nigeria și Cehia.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026