Parlamentul European cere o mediere UE "la cel mai înalt nivel politic" în Ucraina
Eurodeputați au îndemnat joi să fie creată o misiune de mediere UE "la cel mai înalt nivel politic" între Guvernul ucrainean și opoziție, în vederea ieșirii din criză.
Europarlamentarii, dintre care unii au afișat steagul Ucrainei în himiciclu, și-au exprimat susținerea față de manifestanții de la Kiev, în acestă rezoluție elaborată în comun de către principalele grupuri politice, adoptată într-o sesiune plenară la Strasbourg.
Textul cere “crearea imediată a unei noi comisii oficiale de mediere din partea Uniunii Europene, la cel mai înalt nivel politic”.
Această misiune ar urma să contribuie “la negocieri între Guvern și opoziția democratică și societatea civilă și să vegheze la o soluționare pașnică a actualei crize”.
Eurodeputații și-au exprimat, în acest text, regretul față de decizia autorităților ucrainene de a nu semna un acord de asociere cu UE și au denunțat “presiuni politice și economice inacceptabile, dar și amenințări cu sancțiuni comerciale exercitate de Rusia împotriva Ucrainei”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Premierul Luca Niculescu, la forumul ASF despre finanțele digitale: Avem nevoie de piețe de capital mai profunde. Companiile, în special IMM-urile, trebuie să aibă acces la surse diverse și predictibile de finanțareActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Antibiotice Iași cere acordul acționarilor pentru un plafon de factoring de 250 mil. lei de la Banca Transilvania și pentru numirea unui administrator provizoriu după plecarea lui Ioan NaniActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Duelul fabricilor din România, pe piața europeană: Puma de la Craiova a devenit cel mai vândut SUV mic electric și stă înaintea lui Duster în topul total al segmentuluiActualitate · 12 noiembrie 2026