Papa Francisc, de Paștele Catolic: Să nu ne pierdem niciodată speranța
Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioși la slujba oficiată la Vatican sâmbătă seara să nu își piardă speranța „în aceste luni întunecoase de pandemie”, potrivit Reuters.
„În aceste luni întunecoase de pandemie, să-L ascultăm pe Domnul Înviat care ne invită să începem din nou și să nu ne pierdem niciodată speranța”, a spus Papa Francisc.
Doar 200 de persoane au participat la slujbă, spre deosebire de alți ani când mii de persoane se adunau la Bazilica Sfântului Petru.
Serviciul a început cu două ore mai devreme decât de obicei, astfel încât participanții să poată ajunge acasă înainte de ora 22.00. Roma, la fel ca restul Italiei, se află sub restricții în timpul weekendului de Paște.
Conform Vatican News, duminică, Papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie, la ora locală 10.00, în bazilica Sfântul Petru, iar la final va transmite „Urbi et Orbi”, tradiționalul mesaj pascal, însoțit de binecuvântarea apostolică și de darul indulgenței plenare.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026