Papa Benedict: "Hitler a fost un idol păgân"
Papa Benedict al XVI-lea l-a calificat pe dictatorul german Adolf Hitler drept un "dictator păgân", cu ocazia vizitei sale de patru zile în Germania.
Suveranul Pontif s-a întâlnit la Berlin cu un grup de evrei, cărora le-a spus că vizita sa îl aduce într-un “loc esențial de aducere aminte, dezolanta aducere aminte a faptului că de aici a pornit Shoah, aici a fost planificată și organizată anihilarea fraților noștri evrei din Europa”.
Papa Benedict a vorbit despre “stăpânirea nazistă a terorii” ca fiind bazată pe “un mit rasist, între elementele căruia a fost și respingerea lui Dumnezeu cel al lui Avram, Isac și Iacob, Dumnezeu cel al lui Isus Cristos și al tuturor celor care cred în el”.
“Adolf Hitler cel presupus ‘atotputernic’ a fost un idol păgân, care a vrut să-i ia locul Dumnezeului biblic, creatorul și tatăl tuturor oamenilor”, a declarat Suveranul Pontif.
El a atras atenția că “refuzul de a ține cont de acest Dumnezeu îi face întotdeauna pe oameni să nu țină cont nici de demnitatea umană”.
Papa a apreciat calitatea dialogului Bisericii Catolice cu iudaismul și a adăugat că “noi, creștinii, ar trebui să devenim tot mai conștienți de afinitatea noastră cu iudaismul. Pentru creștini, nu poate exista niciun hiat în istoria mântuirii. Mântuirea vine de la evrei”.
Papa Benedict s-a pronunțat pentru un dialog între lectura Bibliei ebraice și cea a Vechiului Testament creștin (respectiv între comunitățile care reprezintă civilizația iudeo-creștină), afirmând că acest dialog trebuie “să întărească speranța noastră comună în Dumnezeu, în contextul unei societăți tot mai secularizate”. “Fără această speranță, societatea își pierde umanitatea”, a mai spus Suveranul Pontif.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026