Palat vechi de 3.400 de ani, din vremea unui imperiu misterios, scos la iveală ca urmare a secetei
Seceta poate avea și efecte pozitive, iar acest lucru o dovedește un palat vechi de 3.400 de ani, construit în perioada puțin cunoscutului Imperiu Mitanni, și care a fost scos la iveală ca urmare a secării unui lac.
Palatul a fost găsit de o echipă de arheologi germani și kurzi, pe fundul rezervorului de acumulare de la Mosul de pe râul Tigru, în Kemune (în regiunea autonomă kurdă din Irak). Zona a fost indundată în anii ’80 ca urmare a construirii barajului de la Mosul. În 2010, scăderea apelor a scos la iveală câteva rămășițe ale străvechiului Imperiu Mittani (sau Mitanni), despre care se cunosc foarte puține, printre care că ar fi aparținut hurienilor din nordul Siriei și sud-estul Anatoliei. Tot atunci s-a găsit și un text cu scriere cuneiformă Mittani și părți de picturi murale roșii și albastre.
Anul trecut, o echipă de arheologi de la Universitatea din Tübingen (Germania) și de la Organizația Arheologică Kurdistan, în cooperare cu Directoratul Duhok al Antichităților, au putut să scoată la iveală rămășițele palatului după ce au ieșit la suprafață ziduri din cărămidă ale palatului, ca urmare a unei scăderi și mai mari a nivelului apei din lacul de acumulare.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026