Pactul European de Instabilitate

Un europarlamentar al Forza Italia recomanda UE modelul american, unde administratia Bush a acceptat o trecere de la un excedent al bugetului federal la un deficit de 5-6%.

Europarlamentarul italian Renatto Brunetta, din partea partidului Forza Italia (al premierului Berlusconi), comenteaza in revista Panorama pro-punerile aflate acum in discutie despre modificarea Pactului de Stabilitate si Crestere in Europa. Brunetta constata ca la ora actuala, aproape jumatate din statele membre UE (Grecia, Ungaria, Cehia, Cipru, Malta, Polonia, Slovacia, Olanda, Franta, Germania, Portugalia, Marea Britanie) se gasesc in situatia de a nu reusi sa respecte limitele impuse de Tratatul de la Maastricht si de Pactul de Stabilitate in privinta deficitului bugetar (care nu ar trebui sa depaseasca 3% din PIB). Daca 12 din 25 de tari membre nu pot respecta regulile, inseamna ca Pactul nu poate functiona atunci cand o economie merge prost, dar si ca vina o poarta tarile membre, atata vreme cat alte state, intre care si Italia, nu se afla pe aceasta lista. 

Ministrii economiei si finantelor din UE s-au reunit recent la Bruxelles ca sa discute posibilitatea unui Pact mai flexibil, urmand ca la Consiliul European din martie sa fie luata probabil si o decizie in acest sens. Numai ca de fapt nu se incearca vindecarea bolii, ci doar tratarea unor simptome, considera europarlamentarul. Limita de deficit de 3% ar urma sa ramana in vigoare, admitandu-se doar ca, daca o tara nu o respecta, Comisia Europeana sa initieze o procedura de sanctiune si sa dea un termen de reincadrare a tarii respective in limita de deficit. Termenul va fi calculat in functie de natura cheltuielilor bugetare ale acelei tari (investitiile in infrastructura, cercetare-dezvoltare, modernizare tehnologica ar constitui aici un fel de circumstante atenuante pentru depasirea deficitului) si de alte criterii, ca nivelul indatorarii publice sau situatia reformelor structurale intreprinse. 

Brunetta considera o astfel de formula drept „bizantina“ si „de compromis“, pentru ca nu incurajeaza guvernele sa procedeze din capul locului la investitii creatoare de valoare adaugata in economie, precum cele mentionate mai sus, acestea urmand sa conteze abia atunci cand tara incalca limita de 3%. Silvio Berlusconi si omologul sau german Gerhard Schröder propusesera, dimpotriva, un fel de deductibilitate a investitiilor pentru dezvoltarea economica a statelor membre in sensul prevazut de Agenda Lisabona (care are in vedere crearea unei „economii a informatiei“ in Europa). Prin urmare, in opinia lui Berlusconi si a lui Schröder, nici o tara n-ar trebui sa fie sanctionata daca incalca limita de deficit pentru ca a facut investitii in cercetare si modernizare.

Renatto Brunetta sustine ca ar fi fost poate mai bine daca s-ar fi adoptat modelul american, unde administratia Bush a prevazut si acceptat explicit o trecere de la un excedent al bugetului federal de 1% in 2001 la un deficit de 5-6%, tocmai ca sa poata scoate economia din recesiune. Iar acum, in timp ce America beneficiaza de crestere economica sanatoasa, Europa se lupta in continuare cu deficitele, fara insa a reusi macar sa se apropie de ritmul cresterii economice de peste Ocean.