Versiunea completă
Actualitate

(P) Autobuzele electrice Karsan reprezintă viitorul transportului public ecologic. Seria Karsan e-ATA oferă o serie de beneficii tehnologice și de performanță

În România, obiectivul strategic al serviciului de transport public este să se transforme într-un sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur pentru a atinge obiectivele europene de protecție a mediului și eficiență energetică. Doar în București flota de vehicule…

Ștefan Stan · 27 ianuarie 2022 · 6 min de citit

În România, obiectivul strategic al serviciului de transport public este să se transforme într-un sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur pentru a atinge obiectivele europene de protecție a mediului și eficiență energetică. Doar în București flota de vehicule în uz are o vechime medie de peste 9 ani pentru autobuze, cu toate investițiile făcute în acest domeniu. Din păcate, în multe orașe importante din România, flota de transport public este veche și depășită. Mobilitatea urbană la nivel mondial trece printr-o schimbare treptată de paradigmă către servicii de transport public multimodale în conformitate cu obiectivul european de implementare a vehiculelor de transport public ecologice.

Oferind soluții de transport public potrivite nevoilor epocii moderne, în conformitate cu viziunea sa de a fi cu un pas înainte în viitorul mobilității, Karsan continuă să-și crească cota pe piață în Uniunea Europeană cu modelele sale electrice. Karsan oferă soluții flexibile și ecologice care să răspundă nevoii tot mai mari de transport public electric de mari dimensiuni în orașele aglomerate.

Pentru viitorul transportului public ecologic, Karsan a introdus Autonomous e-ATAK, primul autobuz de nivel 4, produs în serie, din Europa și America la începutul anului 2021. Karsan este singurul brand din Europa care oferă o autonomie electrică completă pentru întreagă gamă de vehicule între 6 și 18 metri, având milioane de kilometri experiență de operare. Cu acest know-how și o gamă vastă de produse, compania este un adevărat partener al operatorilor de transport public, oferind soluții ecologice care să reducă consumul de energie.

Gama de autobuze electrice Karsan se diferențiază de cele produse de competitori în mai multe aspecte. Cooperarea puternică este unul dintre ele, primele autobuze electrice produse de Karsan, e-JEST și e-ATAK, fiind dotate cu baterii BMW i. În timp ce e-ATAK folosește baterii testate BMW i, vehiculul e-JEST este dotat atât cu baterii BMW i, cât și cu un motor electric folosit pentru fabricarea seriei BMW i. Toate

autobuzele Karsan sunt remarcabile prin designul lor modern. e-JEST și e-ATAK au avantaje tehnologice, de performanță și de design, un cluster digital complet standardizat, ecran tactil multimedia de 10,1 inchi, baterii BMW sau volan din piele.

Concepute pentru a susține liniile principale de transport urban, vehiculele din seria e-JEST se pot manevra cu ușurință pe străzile înguste datorită dimensiunilor compacte. Poate fi încărcat în 4 ore cu un încărcător de tip AC home box de 22 kw și poate parcurge 210 km cu o singură încărcare. Podeaua joasă oferă acces ușor în autobuz, iar călătorii au o vedere panoramică a orașului pe tot parcursul călătoriei.

e-JEST a fost lider de piață în Europa cu o cotă de 43% pe segmentul său în 2020.

Autobuzele e-ATA îmbină tehnologie de top, performanță și design modern pentru confortul pasagerilor

Seria e-ATA a fost lansată pe piață pentru a satisface necesarul de autobuze verzi pentru reducerea poluării în marile aglomerări urbane. Cu dimensiuni de 10, 12 și 18 metri lungime, vehiculele din seria e-ATA reprezintă cele mai mari modele de autobuze din gama de produse electrice a companiei Karsan. Pot fi livrate cu 7 tipuri de baterii, de la 150 kWh la 600 kWh, putând asigura o autonomie de până la 450 de kilometri în condiții reale de conducere. Capacitatea maximă a bateriei poate ajunge până la 300 kWh pentru modelul de 10 metri, 450 kWh pentru modelul de 12 metri și 600 kWh pentru modelul de 18 metri. Motoarele electrice hub, dispuse în roțile modelului e-ATA, asigură o putere maximă de 250 kW la modelele de 10 și 12 metri și un cuplu de 22.000 Nm, ceea ce face ca e-ATA să poată urca fără probleme cele mai abrupte pante. Modelul e-ATA de 12 metri este dotat cu baterii puternice care îi asigură o autonomie de până la 450 km cu o singură încărcare chiar dacă autobuzul este plin cu călători, în condiții de oprire-pornire pe ruta reală și în condiții de vară, cu sistemul de aer condiționat pornit.

e-ATA este dotat cu o putere de încărcare de 150 kW prin conexiune la cablu și se poate încărca în funcție de pachetul de baterii într-un interval cuprins între 1 și 4 ore. Astfel, este asigurată posibilitatea ca vehiculul să fie utilizat pe parcursul întregii zile, fără a mai fi nevoie ca acesta să fie încărcat. Pe lângă opțiunea de încărcare prin cablu, modelul e-ATA este dotat și cu opțiunea de încărcare rapidă, fără ca șoferul să coboare din vehicul în stații.

Caroseria ușoară asigură o infrastructură solidă pentru componentele electrice și încântă privirile cu design-ul său exterior futurist. Mai mult decât atât, geometria sa asigură pentru pasageri o podea complet joasă în interior, asigurând un spațiu de mișcare fără obstacole. Capacitatea de transport călători este de 90 pentru e-ATA de 10 metri, peste 100 pentru e-ATA de 12 metri, iar e-ATA de 18 metri peste 150 de pasageri. Bordul șoferului, compatibil VDV, cu care este dotat modelul e-ATA, permite controlul fiecărui detaliu al vehiculului. Șoferii pot controla de pe ecranele aflate în fața lor consumul de energie, avertizările și sistemul de aer condiționat. Deasemenea, sistemul de cameră oglindă contribuie la siguranța șoferului și a pasagerilor printr-o serie de sisteme de prevenție cum ar fi sistemul de avertizare a coliziunii și avertizarea de respectare a benzii de circulație. În plus, modelul e-ATA asigură o siguranță ridicată pe baza infrastructurii electrice și electronice în conformitate cu standardul de siguranță ISO 26262.

Primele autobuze Karsan disponibile pentru cetățenii români

Vehiculele electrice oferite de Karsan, cu un grad ridicat de confort și performanță, cuceresc marile orașe europene. Continuând să-și consolideze poziția pe piața europeană, Karsan a livrat în România primul lot de autobuze electrice e-ATA.

Oferind soluții moderne de transport public, Karsan a livrat deja primele 10 unități de autobuze e-ATA cu dimensiunea de 10 metri orașului Slatina. Compania Karsan a semnat cel mai mare acord de export de autobuze electrice din Turcia pentru livrarea în România, în Brașov și Timișoara, a 56 de autobuze e-ATA de 18 metri lungime.

Lansat în luna septembrie, e-ATA 12  a fost deja testat de către public în mai multe orașe din România printre care Timișoara, Jimbolia, Brașov, Slatina, Sibiu, Piatra Neamț, Focșani și altele, fiind unul dintre cele mai apreciate vehicule din gama sa pentru performanță și comfort.

Peste 50 de ani de experiență în dezvoltarea vehiculelor mari

Compania Karsan și-a început aventura în industria auto în 1966. În primii 15 ani, a produs piese auto pentru producătorii de echipamente și din 1981 a început să producă microbuzul J9 pentru Automobile Peugeot.

Ulterior, a fabricat primul monovolum în colaborare cu Peugeot. În 2006, Karsan a fabricat J9 Premier, un produs dezvoltat în totalitate de companie. În anul următor, a stabilit colaborări strategice cu Hyundai, Renault și Citroen. În conformitate cu viziunea companiei, „Limitless Transportation Solutions”, Karsan a dezvoltat proiectul V1 ca răspuns la solicitarea Taxi of Tomorrow din New York.

În 2011, Karsan a fabricat primul autobuz pentru municipalitatea Romei. În 2013, și-a dezvoltat portofoliul de produse cu seriile Jest, Atak și Star. Primul vehicul electric, e-JEST, produs de Karsan și dotat cu baterii BMW i, a fost lansat la München în 2018, în cooperare cu BMW. La doar un an de la lansarea e-JEST, Karsan a lansat e-ATAK în 2019 cu promisiunea unui viitor durabil.

Ce mai trebuie să citeşti