OSCE: Conflictul transnistrean trebuie soluționat doar prin respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova
Consiliul Ministerial al OSCE, ce a avut loc la Viena, a subliniat importanța unei reglementări pașnice și durabile a conflictului transnistrean, care ar trebui să se producă doar prin respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, relatează Deschide.md.
Consiliul Ministerial al OSCE s-a desfășurat în perioada 7-8 decembrie, la Viena. La sfârșitul acestuia a fost adoptată o Declarație cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul “5+2”.
”Statele participante ale OSCE subliniază importanța reglementării pașnice și durabile a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, precum și adoptarea unui statut special pentru regiunea transnistreană”, se arată într-un comunicat al Ministerul de Externe și al Republicii Moldova.
Recent, președintele moldovean Igor Dodon s-a pronunțat pentru reglementarea conflictului din Transnistria prin federalizare și împotriva unei posibile uniri cu România.
În vederea soluționării conflictului transnistrean, au fost demarate discuții de pace în format 5+2, care presupun participarea Republicii Moldova, Transnistriei, OSCE, Rusiei, Ucrainei și observatorilor din partea SUA și UE.
Regiunea separatistă Transnistria și-a declarat independența față de Republica Moldova în 1990, justificând decizia cu frica unei posibile reunificări a Republicii Moldova cu România.
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cum a reușit un producător de componente pentru industria feroviară din Craiova să lucreze cu cei mai mari jucători mondiali din domeniu? „Circa 99% din producție merge la export“Actualitate · 10 noiembrie 2026