Organizațiile PSD se întrec în rezoluții de „susținere deplină și necondiționată” a șefului partidului
Cu o săptămână înaintea Congresului PSD, social-democrații din țară își declară deja susținerea „deplină și necondiționată” pentru Liviu Dragnea, care anunțase că va cere un vor de reconfirmare la evenimentul din 10 martie.
Mai multe organizații PSD au votat deja rezoluții „în unanimitate” în care își anunță decizia de susținere a actualului președinte al partidului, întrecându-se în a-l lăuda pe Dragnea pentru rezultatele sale.
„Prin rezoluția de susținere a președintelui PSD, Liviu Dragnea, social-democrații maramureșeni și-au arătat totala susținere pentru cel care a obținut, la cârma acestei formațiuni politice rezultate remarcabile, care a reușit să mențină unitatea în partid și, mai ales, să lupte alături și în fruntea echipei PSD, pentru asigurarea unei guvernări performante”, se arată într-un comunicat al PSD Maramureș.
Același ton și la Caraș Severin, Hunedoara și Alba.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026