Ordonanța militară 10. Marcel Vela a anunțat între ce ore pot circula în afara locuinței persoanele cu vârsta peste 65 de ani
Ordonanța militară numărul 10 relaxează parțial interdicțiile pentru persoanele peste 65 de ani și prelungește suspendarea unor zboruri. Vârstnicilor li se va permite deplasarea în afara locuinței pentru două intervale orare, față de unul singur cum era până în prezent.…
Ordonanța militară numărul 10 relaxează parțial interdicțiile pentru persoanele peste 65 de ani și prelungește suspendarea unor zboruri. Vârstnicilor li se va permite deplasarea în afara locuinței pentru două intervale orare, față de unul singur cum era până în prezent.
Principalele declarații:
– Incep prezentare ordonantei militare numarul 10. Comportamentul dumneavoatra a fost si este unul responsabil. Am luat la cunostinta despre ce va nelinisteste. Stiu ca a fost greu. Cu totii avem acelasi obiectiv. Sa intarim protectia in fata acestui inamic. Obligatiile respectate acum conduc in viitor catre o singura concluzie: normalitate.
– O veste buna pentru persoanele care au implinit varsta de 65 de ani. Circulatia e permisa in afara gospodariei pentru urmatoarele motive: Deplasare in interes profesional. Pot sa se deplaseze in situatia in care au nevoie de asistenta medicala
– In aceasta ordonananta am prevazut ca persoanele care au implinit varsta de 65 de ani pot circula de la 7 la 11 si de la 19 la 22 in urmatoarele motive: asigurarea de bunuri, deplasarea din motive justificate (deces, asistenta medicala). Pentru verificarea motivelor deplasarilor se aplica dispozitiile ordonantei numarul 3 si a prevederilor din aceasta ordonanță cu privire la prevenirea raspandirii covid 19.
– Operatorii economici care comercilizeaza alimente si produse de stricta necesitate isi vor organiza programul de lucru pentru a facilita accesul persoanelor de peste 65 de ani in cele 2 intervale orare.
Suspendarea unor zboruri – Am decis ca va trebui prelungita masura suspendarii zborurilor incepand cu data de 28 aprilie. Am decis ca va trebui prelungita masura suspendarii zborurilor spre Austria, Belgia, Elvetia, SUA, Regatul Unit, Olanda, Turcia, Iran, Italiam Franta, Germania.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026