Orban denunță planul PSD de amânare a alegerilor / Le Figaro: România se adâncește în criza politică
Premierul Ludovic Orban critică planul Partidului Social-Democrat de amânare a scrutinului parlamentar, catalogând inițiativa drept o "inepție", conform Le Figaro, și argumentând că transferul în atribuțiile Parlamentului a deciziei fixării datei alegerilor generează un "enorm conflict de interese".
Vizita premierului român, Ludovic Orban, în Franța generează semnale “încurajatoare”, dar, pe plan intern, România pare a se adânci în criza politică, în contextul în care social-democrații vor amânarea scrutinului legislativ, notează jurnalistul Paul Cozighian, într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro.
“Prim-ministrul român, Ludovic Orban, în vizită oficială luni și marți la Paris, cel puțin va avea ocazia de a lăsa în țară îngrijorările politice. Liderul Partidului Național Liberal (PNL, dreapta) s-a deplasat la Matignon pentru a semna împreună cu Jean Castex «actualizarea foii de parcurs» care însoțește parteneriatul strategic franco-român, creat în 2008 și axat aproape exclusiv pe schimburile economice dintre cele două țări. Dacă rezultatele acestei vizite sunt fără îndoială încurajatoare, revenirea șefului Guvernului în țară este mai puțin palpitantă, întrucât România se confruntă cu o criză politico-juridică ce riscă să conducă la amânarea viitoarelor alegeri legislative, precum și a planului de redresare, până la calendele grecești”, explică jurnalistul Paul Cozighian într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro sub titlul “România se adâncește în criza politică”.
“După rezultatele bune înregistrate de forțele politice de dreapta în alegerile locale de luna trecută, adversarii lor, social-democrații din PSD, încearcă să modifice regulile jocului democratic, cu mai puțin de 45 de zile înaintea alegerilor legislative, programate pe 6 decembrie. Încă majoritari în ambele camere parlamentare, dar poziționați în mod nefavorabil în sondaje, aceștia din urmă încearcă să câștige timp, prin votarea unei legi care să permită Parlamentului, și să nu mai permită Guvernului, să stabilească data legislativelor. O manevră care ar avea binecuvântarea Curții Constituționale, o instituție în care numirile sunt în resortul exclusiv al politicienilor și care este condusă în acest moment de un fost președinte PSD al Camerei Deputaților, Valer Dorneanu”, subliniază jurnalistul.
“Este o inepție fără limite”, a declarat Ludovic Orban pentru cotidianul Le Figaro, în contextul începerii vizitei la Paris. “Deciziile unui deputat nu au alte consecințe decât politice, iar alesul nu poate fi condamnat penal pentru vot… Dacă lăsați Parlamentul să decidă data alegerilor, nu vor mai fi alegeri; pentru că dacă deputații nu votează legea prin care este fixată o dată, acest lucru înseamnă că nu mai poate fi organizat niciun scrutin. Deputații ar putea, teoretic, să rămână pe termen nedeterminat în Parlament. În realitate, este vorba de un enorm conflict de interese, iar democrația este în pericol”, a afirmat Ludovic Orban, conform Le Figaro.
În opinia președintelui Klaus Iohannis, tot un politician de dreapta, care a retrimis legea pentru reexaminarea de către Parlament, “pandemia nu se va încheia în ianuarie, februarie sau martie”, astfel că “mecanismele democratice de funcționare a statului nu trebuie blocate”, notează Le Figaro.
La rândul lor, social-democrații îl acuză pe președinte și Guvernul că “nu sunt interesați nici de sănătate, nici de educație, nici de economia țării”, având “un singur obiectiv”: “puterea, indiferent de preț”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026