Versiunea completă
Actualitate

Orban: Cred în nevinovăția lui Nicolescu. Deși o facem cu inima grea, votăm pentru cererea justiției

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că el crede în nevinovăția colegului său Theodor Nicolescu, dar că liberalii vor vota "cu inima grea" pentru solicitarea DNA de arestare preventivă a acestuia și, dacă cererea va fi respinsă, va fi numai rezultatul votului majorității parlamentare.

Alina Novaceanu - Mediafax · 25 martie 2015 · 2 min de citit

“Vreau să spun câteva cuvinte despre colegul nostru căruia i se cere arestarea de către DNA. Cred în nevinovăția domnului Theodor Nicolescu, așa cum cred că orice cetățean român care este devotat principiilor democratice trebuie să creadă până când apare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Activitatea, mai ales în Comisia juridică, a domnului deputat a fost o activitate exemplară, a fost un parlamentar extrem de serios, un parlamentar care a stat la propuneri de revizuire a Constituției și la baza multor atacuri la CC care au fost aprobate. Ca om, Theodor Nicolescu este un om corect, un om extrem de apropiat și un foarte bun coleg al nostru, cu toate acestea, deși consider că cererea este o cerere excesivă, grupul parlamentar al PNL rămâne consecvent poziției sale, aceea de a nu împiedica în Parlament înfăptuirea justiției”, a afirmat Orban.

El a adăugat că nu parlamentarii sunt cei care să decidă asupra vinovăției și că a respinge solicitările justiției nu face bine nimănui.

“Nu noi, ca parlamentari, suntem aceia care să decidă. Un vot în favoarea cererii nu înseamnă un vot în favoarea vinovăției unui coleg deputat. Cei care vor decide în ultimă instanță sunt judecătorii. A respinge solicitările justiției nu face altceva decât să creeze un prejudiciu României, Parlamentului și acelora care sunt sunt în anchete penale, pentru că asupra lor va plana suspiciunea. Nu are nimeni de câștigat”, a mai spus Orban.

“Astăzi, dacă cererea DNA va fi respinsă, va fi numai rezultatul votului majorității palamentare. Deși o facem cu inima grea, probabil împotriva conștiinței, noi, liberalii, vom vota pentru solicitarea justiției”, a arătat Orban.

Plenul Camerei Deputaților dezbate cererile privind încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Theodor Nicolescu (PNL), parlamentarii urmând să se pronunțe prin vot asupra solicitării DNA.

Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Theodor Nicolescu pentru luare de mită și abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Comisia juridică a Camerei a aprobat luni cererile formulate de DNA, pentru cea de reținere fiind exprimate 14 voturi “pentru”, 4 “împotrivă” și unul anulat, iar în cazul arestării preventive – 13 voturi “pentru” și 3 “împotrivă”.

Ce mai trebuie să citeşti