Orban: Am făcut un sondaj, 83% dintre români vor să își petreacă concediul în România
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seara, că, potrivit unui sondaj, 83% dintre români vor să își petreacă concediul în România. El a mai spus, referitor la restricțiile impuse la graniță de Grecia, că au fost introduse „formalități prin care…
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seara, că, potrivit unui sondaj, 83% dintre români vor să își petreacă concediul în România. El a mai spus, referitor la restricțiile impuse la graniță de Grecia, că au fost introduse „formalități prin care pur și simplu o să alunge turiștii”.
Premierul Ludovic Orban a spus, joi seara, că îi îndeamnă pe români ca anul acesta și anul viitor să își petreacă vacanțele în țară.
„Am făcut un sondaj și pentru prima oară există un procent foarte mare de români, 83%, care vor să își petreacă concediul în România, sau cel puțin așa declară. Îndemnul meu este: mergeți în vacanță și anul acesta și anul viitor, în România. Atâtea lucrurile frumoase, atâtea locuri superbe care merită văzute”, a spus Orban, la B1 Tv.
Întrebat despre situația de la intrarea în Grecia, unde autoritățile permit accesul turiștilor doar prin punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas, premierul a spus că au fost pornite demersuri diplomatice pentru eliminarea acestor blocaje, astfel încât românii să nu mai piardă timp la graniță.
„Eu chiar am participat la o cvadrilaterală cu premierul Mitsotakis, cu premierul bulgar și cu președintele Serbiei, ei ne invitau pe noi să ridicăm măsura izolării. Noi am ridicat măsura izolării și iată că acum ei au introdus niște formalități prin care pur și simplu o să alunge turiștii. Eu le spun românilor, decât să fie puși în situația asta, de a pierde ore întregi să stea la coadă, mai bine să își petreacă concediul în România”, a mai spus premierul.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026