Orange lanseaza telefonul pentru batrani
Opetarorul de telefonie mobila Orange Romania lanseaza un telefon mobil dedicat seniorilor, usor de folosit, prevzut cu volum puternic, tastatura cu cifre mari si redare vocala a cifrelor tastate, apelare rapida si buton pentru apeluri de urgenta.
Prin modelul ZTE S302, Orange ataca astfel segmentul de consumatori de varsta a treia, care intampina dificultati in utilizarea telefoanelor din generatiile noi, cu taste mici sau ecrane tactile.
Telefonul afiseaza caracterele foarte vizibil, iar meniul este de asemenea simplificat comparativ cu cel al telefoanelor actuale, iar prin apasarea butonului pentru apeluri de urgenta, mobilul initiaza automat un apel sau trimite un mesaj text unui numar de telefon stabilit in prealabil.
“Odata cu dezvoltarea tehnologiei au aparut telefoane cu functii multiple si din ce in ce mai complexe. Exista insa si foarte multi clienti care nu isi doresc de la un telefon decat sa poata vorbi, sa trimita un mesaj scris si sa aiba un meniu simplu”, a declarat Cristina Patesan, Consumer Marketing Manager-Postpay.
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026
-
Un teatru renăscut din materiale recuperatePanorama · 8 noiembrie 2026